Permite-mi să împărtășesc cu tine puțin din povestea mea…

Deși povestea mea este despre propria mea viață și despre experiențele mele, atunci când o vei auzi vei avea dovezi că poți face și tu asta; că ești suficient de plin de resurse pentru a face față miilor de gânduri pe care le ai în fiecare zi; că ai posibilitatea să-ți transformi mintea într-un aliat de nădejde al tău și să câștigi bătălia ce se dă în mintea ta. Trebuie doar să alegi să faci asta. Să renunți la a te considera sclav a acestor gânduri fără a vedea posibilitatea de a te elibera, sau cel puțin ți se pare că nu ai posibilitatea de a te elibera. Însă realitatea este că ai această posibilitate. Poți să-ți revendici puterea de a-ți alege gândurile. 

M-am născut într-o familie simplă, 3 copii, într-un oraș mic, părinți fără educație înaltă. Mama avea un singur obiectiv, să ne asigure cele necesare traiului zilnic. Și să fiu sinceră, „ieftin” a fost un cuvânt cheie în familia mea. 

La 27 de ani m-am căsătorit și acum situația din viața mea era diferită. 

Cunoști sentimentul acela că, odată ce lucrurile încep să se așeze, aproape că te deranjează?... 

În sfârșit Dumnezeu îmi dăduse ce cerusem, aveam viața la care visasem, viața care credeam că daca voi apuca s-o AM voi fi fericită. Și n-a fost așa…ceva lipsea.

Și dacă mă întrebai nu puteam să-ți descriu în cuvinte motivele pentru care mă simțeam așa. Nu erau neaparat raționale. Și totuși, așa mă simțeam... Am ajuns să mă uit în sus, să mă rog și să mă întreb: “Doamne, oare, asta e tot pentru mine?” și aveam sentimente de vinovăție când m-am întrebat “Doar asta?” Cum adică, doar asta? Ai un soț care te iubește, două fetițe minunate, o casă… În mod normal, majoritatea oamenilor ar spune “o viață fericită și împlinită!” Ce să vrei mai mult de la viață? Și chiar așa! Primisem mai mult decât m-am așteptam... și totuși așa mă simțeam. 

Știi… nu ceea ce se întâmplă în exteriorul tău contează, ci ceea ce se întâmplă în interiorul tău contează. Trăiam într-o pustie pentru că aveam o MENTALITATE DE PUSTIE. Cel mai periculos inamic pe care l-am avut de înfruntat a fost mintea mea. Era singura care mă ținea în continuare, în genunchi și în umilința neputinței.

Acum, uitându-mă în spate pot înțelege multe lucruri pe care nu le-am văzut atunci… 

Nici nu știu cum să explic pustiul ăsta, decât că a fost greu. Nu neapărat în exterior, cât în interiorul meu. Era ca și cum tot ceea ce făceam, era făcut mecanic pentru că știam doar că trebuie să le fac. Era ca și cum în toată perioada asta mi-am ținut respirația fără să pot respira bine. Era ca și cum ceea ce știam la nivel teoretic, nici cum nu voia să coboare și la nivelul trăirii, al practicii. Parcă îmi trăiam toată viața cu frâna de mâna trasă. Parcă aveam un văl peste ochi și nu puteam să văd cât de multă putere aveam de fapt să schimb lucrurile. Simțeam că pur și simplu mă ofileam, zbătându-mă într-un profund chin spiritual, mental și emoțional. Mintea mea era plină de confuzie încât umblarea mea zilnică era nesatisfăcătoare și neproductivă. 

Când încercam să mă rog, începeam să mă gândesc la un milion de alte lucruri pe care ar trebui să le fac. Când mă așezam să citesc Biblia sau o altă carte bună nu mă puteam concentra, citeam câteva minute după care îmi dădeam seama că gândurile mi-au zburat la milioane de kilometri distanță. Când mi se ivea vreo oportunitate de a face ceva, ajungeam imediat la gânduri de descurajare: ”nu sunt pregătită pentru asta”, ”nu sunt suficient de bună”, ”nu sunt în stare”, ”nu am abilități speciale”, ”nu am timp”, ”sunt prea obosit”, ”nu pot… nu sunt… nu știu…” Și toate astea mă frustrau că nu sunt bună de nimic și viața trece pe lângă mine fără rost. Nu eram de nici un ajutor, nici pentru mine, nici pentru ceilalți, nici pentru fetițele mele. Eram absentă din viața mea și a lor. Starea mea se revărsa asupra lor. Și nu asta îmi doream. Daca eu ca mamă nu sunt fericită, să mimez fericirea copilului meu sau mai grav să i-o impun lui e cumplit. Nu își are sensul. Și nu funcționează. Total lipsit de logică asta. Pentru că copilului nu poți să-i dai ce vrei, îi dai CE ESTI TU.

În loc să fiu o biruitoare, eficientă și plină de bucurie, mă târam prin viață, încercând să rezist până când… Dumnezeu îmi va lua suflarea.

Ieșitul meu din acest pustiu nu a fost instant…

După ce m-am lamentat suficient, să nu îți imaginezi că m-am iluminat așa peste noapte, am început să caut intenționat oamenicare au trecut (poate nu de foarte mult timp prin etapa în care sunt eu) cu care să pot împărtăși ceea ce simt, oameni care să înțeleagă, pe de o parte, zbaterea prin care trec, iar pe de altă parte să mă poată încuraja: ”am trecut și eu prin asta și este o cale de ieșire.” Și cred că e important să avem oameni de genul asta în jurul nostru. 

Am avut binecuvântarea să întâlnesc oameni, pe care, cu siguranță Dumnezeu i-a pus în calea mea, oameni care la rândul lor își depășiseră circumstanțele unei vieți de sărăcie, atât fizică cât și spirituală, de umilințe și alte limitări impuse de gândirea nedezvoltată. Acești oameni m-au pus în fața unui nou mod de a gândi… și efectiv m-am trezit mișcându-mă într-o direcție diferită, obținând rezultate diferite și bucurându-mă astăzi de viața mea.

Totul s-a schimbat. Am lăsat jos sacul cu griji, frici, vechi tipare, am dat “gura lumii” pe mute și am intrat într-un proces de lucru eu cu mine, de schimbare din interior spre exterior. Pentru că acolo era problema. Încetul cu încetul am pus cărămidă după cărămidă și așa treptat, treptat vedeam schimbări mici în mine. Perioada asta a fost așa ca și cum ieși din deșert, dar nu e dintr-o dată, ci așa începi să mai vezi câte ceva verde pe ici pe colo, mai dai peste o oază, și mai este o distanță așa până ai ieșit de tot. 

Interesant că fizic nu s-a schimbat nimic. Locuim în aceeași casă, conducem aceeași mașină, câștigăm aceeași bani, DAR în interior totul s-a schimbat. Am început să visez din nou. E ca și cum am prins aripi. E greu de explicat. Și mda. Te salut de pe partea cealaltă a pustiului. Am ales să las masca jos, și acum, de pe partea cealaltă, să aleg să-mi dezgolesc puțin sufletul în fața ta. Și sper să închizi pagina încurajată, încurajată de faptul că Dumnezeu nu te-a uitat și dacă cineva ca mine a reușit, ghici ce?

O poți face și tu!

Indiferent în ce punct te găsești acum în viața ta, ești exact în punctul potrivit, de unde poți începe să devii tot ceea ce Dumnezeu vrea să fii și să trăiești o viață de victorie. 

Știu toate zbaterile acestea, dar știu cum se simte și viața aceea pe care o iubești. Știu cum e să faci călătoria, știu cum e să fii pe fundul prăpastiei și să te folosești de pământul de pe fundul ei ca să te urci înapoi, știu cum e să fii în procesul acesta și sunt recunoscătoare că pot să le arat și să le spun și altor oameni despre asta. Fac asta pentru că am văzut schimbarea și beneficiile în viața mea.

Poate și tu ești aici…

  • ți-ai pierdut speranța că poți să mai produci sau să experimentez ceva bun în viață
  • poate ai trecut și tu prin această vale a vieții sau poate treci chiar acum printr-o perioadă de genul acesta
  • ești nemulțumită de cum e viața ta
  • există o parte în tine care știe că poți mai mult, că meriți mai mult, că ar trebui să fii mai mult…dar nu poate să iasă la suprafață

Vrei, vrei, vrei…
…dar, dar, dar…

Simți că viața ta se ofilește. Stai cu capul plecat, amăgită și chinuită de gânduri atât de apăsătoare de parcă ar vrea să-ți ia și ultima speranță pe care o mai ai. 

Nimeni nu poate face în locul tău schimbările de care ai atât de mare nevoie. Fără implicarea ta nu funcționează. Eu pot veni cu o picătură în oceanul tău liniștit și să produc niște unde, cercuri de alea concentrice care să îți schimbe puțin perspectiva. Dar dacă îndrăznești sau nu să faci lucrurile diferit, asta depinde de tine.

A gândi intenționat înseamnă a medita la adevăr pentru a combate minciunile pe care le spui la adresa ta și a vieții tale. Cred cu tărie că avem puterea de a ne schimba prezentul și viitorul prin schimbarea modului de gândire sau cum ne spune așa de frumos in Români 12:2 "prin înnoirea minții". Gândirea ar trebui să fie un instrument de care să ne folosim, care să ne slujească, în loc să ne saboteze. Asta e voia lui Dumnezeu pentru noi.

Descarcă ghidul GRATUIT ”Identifică GÂNDURILE din spatele stării emoționale care te macină” și asigură-te că ești pe calea cea bună pentru a face din mintea ta cel mai mare aliat al tău. Vei descoperii și cum poți merge pe partea cealaltă a stării emoționale pe care tu o ai.